Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Dr. I.A. Sbârcea“ din Braşov lansează astăzi proiectului „Modernizarea, reabilitarea şi echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate din cadrul ambulatoriului spitalului“.

Prin Programul Operațional Sectorial (POR), pe exercițiul financiar 2007-2013, în Regiunea Centru s-a aprobat finanațrea prin fonduri structurale reabilitarea unui singur spital, cel din stațiunea Covasna. Penbru  celelalte județe s-au aprobat fonduri doar pentru modernizarea ambulatoriilor din spitale.

MIhai Pascu - Mircea Preda„Consiliul Județean Brașov a depus la ADR Centru, la Alba-Iulia, aplicații pentru modernizarea ambulatoriilor de la Spitalul de Pediatrie și de la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie «Dr. I.A. Sbârcea». Procedura de evaluare a durat foarte mult, pentru că au existat foarte multe cereri de finanțare, iar fondurile au fost limitate. Cu toate acestea, Consiliul Județean Brașov a reușit să semneze acest contract de finanțare prin POR, axa prioritară 3, domeniul major de intervenție 3.1“, a declarat în urmă cu ce ceva timp, pentru newsbv.ro, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Mihai Pascu (foto dreapta).

Obiectivul general al proiectului este eficientizarea serviciilor de sănătate la nivelul judeţului Braşov prin reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Dr. I. A. Sbârcea” Braşov.

„În cel mult zece luni se vor finaliza lucrările la Ambulatoriu. Proiectul completează celelalte proiecte pe care le avem. Este nevoie de ambulatoriu pentru a putea oferi mai multe consultații, chestiune pe care ne-o reporșează CAS. Vor fi cinci cabinete, dintre care patru de obstetric-gincecologie și unul de neonatologie, dotate cu aparatură nouă, performantă, astfel încât să putem deservi populația. Modenrizarea și dotarea Ambulatoriului se completează cu programul de la Banca Mondială, unde suntem la faza de finalizarea a documentației. Este meritul domnului vicepreședinte Pascu, care a reușit să deblocheze situația, prin semnarea contractului de vânzare – cumpărare a clădirii vechi și terenului aferen, dintre Consiliul  Județean și Biserica Evanghelică, altfel pierdeam 5-6 milioane de euro. Anul acesta reabilităm corpul C al Spitalului, care este la un sfert din lucrări executat, unde vor fi rezervele pentru lăuze. Tot în acest an sper să schimbăm și liftul, care este din 1951. Anul viitor vor începe lucrările la corpul B, unde e sala de nașteri și saloane pentru lăuze și gravide și se va mai face și un corp nou“, a precizat directorul Spitalului, Mircea Preda (foto stânga).

În prezent, la Ambulatoriul de la Maternitate vin zilnic 25 de paciente, în intervalul 7.00-15.00. Există un deficit de persoanl,la nivelul întegii Maternități, de 200 de persoane, majoritatea locurilor vacante (150) fiind de asistente medicale și infirmiere.

Arierate, din cauza subfinanţării

Totodată, în corpul nou al spitalului, cu fonduri de la Consiliul Judeţean, vor fi reabilitate opt saloane şi vor fi amenajate 20 de paturi, iar aceste rezerve urmează să ofere un confort sporit pacientelor, în momentul de faţă existând doar 13 astfel de rezerve. Maternitatea braşoveană este practic un spital regional, în unitate fiind internate şi paciente din Covasna sau Harghita, iar cazurile complicate de la celelalte spitale de stat din judeţ, dar şi de la cele private, ajung tot aici. „Chiar dacă tratăm toate cazurile grave din regiune, am fost încadraţi ca maternitate de gradul III, iar decontul pe pacient este de 1.380 de lei şi nu de 1.600 de lei. Asta, din cauza faptului că nu am fost incluşi într-un ordin de ministru emis anul trecut în care erau trecute 50 de unităţi sanitare”, a explicat managerul spitalului.
Maternitatea are, în momentul de faţă, arierate de 500.000 de lei, însă, Casa de asigurări are o restanţă de 450.000 de lei pentru cazurile tratate în plus în trimestrul al II-lea al acestui an.

Rezultatele estimate ale proiectului sunt:

  • Reabilitarea a 3 cabinete medicale duble (oncologie, infertilitate, contracepţie)
  • Reabilitare 2 cabinete medicale simple (monitorizare maternofetală, punct de recoltare)
  • Reabilitare grupurilor sanitare pentru fiecare cabinet și a căilor de acces
  • Înfiinţarea unui cabinet medical de neonatologie
  • Înfiinţarea în cadrul ambulatoriului a unui info-point
  • Echiparea ambulatoriului cu aparatură de specialitate: Ecograf echipat Doppler, Negatoscop, Colposcop, Electrocauter
  • Echiparea cu mobilier medical și instrumentare

Valoarea totală a proiectului este de 2.169.119,6 lei, din care valoarea nerambursabilă este în valoare de 1.700.200 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 11 luni, urmând ca proiectul să se finalizeze în data de 09.06.2014, a precizat Luciana Cristea, managerul de proiect.

sursa newsbv.ro

 

171total visits,2visits today

Comments are closed.
website ip tracker code